Indianul Sumit Nagal (137 ATP) este un exemplu viu al faptului că nu trebuie să renunți niciodată la visul tău! Jucătorul în vârstă de 26 de ani a dat lovitura la Australian Open 2024, după ce anul trecut părea că se află într-o situație fără ieșire.
Sumit Nagal spunea în luna septembrie că mai are doar 900 de euro în cont, motiv pentru care se gândea serios să își încheie cariera de tenismen profesionist.
Lucrurile au luat o întorsătură incredibilă pentru Nagal, care s-a îmbogățit la Australian Open: indianul și-a asigurat un cec de 120.600 de dolari după ce s-a calificat în turul doi al Grand Slam-ului de la Antipozi.
Sumit Nagal a ajuns pe tabloul principal de la Australian Open după ce a trecut de calificări, iar marți a reușit o mare surpriză, eliminând un jucător de pe lista capilor de serie. Nagal l-a învins în runda inaugurală pe Alexander Bublik (Kazahstan, favorit 31), fără să cedeze vreun set: 6-4, 6-2, 7-6(5).
Cu siguranță că performanța de la Australian Open îi va schimba total viața lui Sumit! Întrebat despre situația prin care a trecut în urmă cu câteva luni, când mai avea doar 900 de euro în cont, Nagal a declarat: „Sunt foarte emoționat! Știi, cred că orice sportiv trece prin astfel de momente. Uneori vei avea un an bun, alteori vei avea un an prost.
Anul trecut a fost un în care, așa cum am spus, mai aveam 900 de euro, fără să intru în turnee în primele luni, bazându-mă pe wild carduri în februarie, pentru a termina din nou în Top 130. Nu este un lucru incredibil, sau ca și cum aș fi doborât vreun record. Am fost destul de mândru de mine să îmi pot oferi o altă șansă să fiu aici, să mă calific și să ajung în turul doi!. Este un sentiment frumos”, a spus Sumit Nagal, care se va duela în turul doi la Australian Open cu Juncheng Shang (China, 140 WTA).
Anul trecut, Sumit Nagal s-a plâns public de faptul că abia se descurca cu banii, din cauza faptului că încasările jucătorilor din afara Top 100 nu sunt direct proporționale cu investițiile:
„Dacă mă uit la banii mei de pe card, observ că am aceeași sumă ca la începutul anului: 900 de euro. Ce câștig încerc să investesc. Am primit puțin ajutor, dar nu am niciun sponsor mare. Nu am economii. Am doar cât să mă susțin”, spunea Sumit Nagal.
Indianul poate răsufla acum ușurat, după ce a câștigat peste 120.000 de dolari. Premiul său de la Australian Open s-ar putea ridica chiar la 170.000 de dolari, dacă va câștiga meciul următor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER